vineri, 20 iulie 2012

Povestea mea



Buna ziua tuturor !


Ma numesc Gabriela Tudorache Dumitru , am 42 de ani , sunt casatorita si am doi copii minunati . Povestea mea a inceput in 2007 , cand am avut primele semne de vedere incetosata la ochiul drept si dureri puternice de cap . Dupa consultul oftalmologic , medicul mi-a spus ca este vorbe despre o decolorare papilara care are cauze neurologice . Am fost sfatuita sa merga la SP. SF. Pantelimon din Bucuresti la dna doctor Rosca Tatiana , medic primar neurochirurg cu specializare in oftalmologie , care m-a diagnosticat gresit cu sindrom antifosfolipidic si toxoplasma (un mic animalut) cum spunea dumneaei . Am urmat tratament cu antiinflamatoare si antibiotice aproximativ 2 ani , timp in care ma simteam din ce in ce mai rau , iar in cele din urma mi-a spus sec si fara nicio remuscare : „mergi si la tine in Ploiesti , ce acolo nu sunt medici ? ” Am venit acasa , am plans , m-am rugat la Dumnezeu si am inceput sa caut pe internet si alte informatii despre presupusul meu diagnostic . Rugamintea mi-a fost ascultata si am gasit medicul de care aveam nevoie , doamna dr. Mazilu Adina , medic endocrinolog , pentru care am un deosebit respect si caruia tin sa-i multumesc din suflet . In urma analizelor facute s-a confirmat ca diagnosticul anterior era total gresit , recomandarea doamnei doctor fiind un RMN cranian , rezultatul : leziune nodulara de clinoida anterioara dreapta extinsa pe teaca nervului optic compatibila cu meningiom , dimensiuni 7/6 mm .


Am rugat-o pe doamna doctor sa-mi explice ce inseamna acest meningiom si mi-a spus ca este o formatiune tumorala benigna care stranguleaza nervul optic, creste in fiecare an aproximativ 2-3 mm , in final ducand la orbire si ca trebuie operata cat mai repede , dar din pacate la noi in tara nu exista aparatura necesara pentru o astfel de operatie , iar costurile in strainatate sunt foarte mari . Socul a fost foarte mare , gandul ca o sa orbesc si o sa fiu o povara pentru familia mea era coplesitor , nu pot descrie in cuvinte ce poti simti cand primesti o asemenea veste . Doamna doctor m-a incurajat , mi-a spus ca ma ajuta sa gasim medicul potrivit pentru operatie .


La indrumarea doamnei doctor am mers si la Sp. Euroclinic la dl dr. Stoica Sergiu care mi-a spus ca trebuie sa repet RMN-ul in urma caruia s-a vazut ca tumoarea a crescut 9/7 mm , campul vizual aratand ca vederea la ochiul drept s-a deteriorat cu 81% . Concluzia : operatia nu se poate face in tara , confirmare pe care am primit-o ulterior si de la dl dr. Nastase , Spitalul Militar , dar care mi-a spus ca operatia se poate face cu riscuri minime in Germania la clinica de neurochirurgie INI din Hanovra , recomandandu-l cu caldura pe Prof. Dr. Fahlbusch . Am trimis toate investigatiile medicale la aceasta clinica si am primit acceptul dl. profesor pentru operatie , dar cu conditia sa ma operez cat mai repede , altfel sansele pentru reusita sunt foarte reduse . Costurile operatiei sunt 35 000 EUR plus cheltuielile de transport pentru mine si un insotitor , iar dupa externare este nevoie sa mai stau inca 20 de zile pentru a merge zilnic la control .


Din pacate aceasta suma este imensa pentru noi si facem apel la ajutorul celor care ne pot ajuta cu donatii oricat de mici si care pot da informatia mai departe la companii care au posibilitatea sa ne sprijine , am afisat mai jos urmatoarele conturi :


BRD – Ploiesti , Str. Bahluiului , nr. 16


RO49BRDE300SV90134183000 (RON)


RO37BRDE300SV90134423000 (EUR)


SWIFT : BRDE RO BU



BCR – Ploiesti , Str. Marasesti , nr. 185


RO87RNCB0623123175680001 (RON)


RO60RNCB0623123175680002 (EUR)


SWIFT : RNCB RO BU



BT – Banca Transilvania – Ploiesti , Str. Valeni , nr. 18 , Sucursala AG 9 Mai


RO07 BTRL 0300 1201 F865 57XX (RON)


RO79 BTRL 0300 4201 F865 57XX (EUR)


SWIFT : BTRL RO 22 PHA



Gabriela Tudorache – CNP 2690531296738



Daca doriti sa ma contactati , ma puteti suna la nr. : 0724342082


0244582978


Sau imi puteti scrie pe adresa de mail :


dumitru_gabriela31@yahoo.com




Sunt optimista si sunt increzatoare in Dumnezeu ca o sa ma ajute sa nu pierd darul cel mai de pret pe care mi l-a dat : vederea !



Va multumesc ,


Gabriela .