vineri, 23 martie 2012


Gabriela, bucuroasă ca întotdeauna când este alături de Adrian şi Mihail, fiii ei
Cuvinte cu sâmbure din Sfânta Scriptură ne spun: "Credinţa fără fapte este moartă" (Iacob cap. 2, v. 26). Suntem în Postul Sfintelor Paşti, o perioadă în care, dacă vrem, putem să facem credinţa mântuitoare, adăpând-o cu fapte vii. Gabriela Tudorache, un om suferind, are nevoie de ajutorul nostru ca să-şi recapete lumina ochilor.


Gabriela Tudorache, cu o voce atât de blândă de parcă n-ar fi una pământească, îşi începe povestea: "Viaţa s-a schimbat radical după instalarea bolii. Până atunci, eram un om care se putea odihni, puteam dormi o noapte întreagă, nu ştiam ce înseamnă durerile de cap. Eram altfel, mai veselă, mai energică. Acum sunt un om la 42 de ani, dar mă simt ca şi cum aş avea dublul vârstei."
De cinci ani, femeia poartă povara unui meningiom, adică a unei tumori cerebrale benigne care strangulează nervul optic şi creşte în fiecare an cu aproximativ 2-3 milimetri. Fără intervenţie chirurgicală, tumora duce la orbire. În ţară, nu există aparatura necesară pentru o astfel de operaţie de mare precizie şi fineţe, iar costurile în străinătate sunt foarte mari. Şi totuşi speranţă există: medicii din ţară i-au indicat Gabrielei Tudorache Institutul Internaţional de Neuroştiinţe (INI) din Hanovra, Germania, mai exact pe prof. dr. Rudolf Fahlbusch.
Momentan, Gabriela nu mai vede deloc cu ochiul drept, iar pe cel stâng, spune că, "încet, încet, se aşterne, o ceaţă, ca o perdea, care nu mă lasă să văd. Cel mai rău mă supără lumina, mai ales când ies afară. Se dublează imaginea. Nu mai ştiu ce înseamnă să nu mă mai doară capul. Eu adorm numai cu somnifere, şi nici cu acestea decât câteva ore. Corpul s-a obişnuit cu ele şi nu prea mai răspunde la efectele lor".
Neputinţa bolii sau boala neputinţei
În luna septembrie a anului trecut, Gabriela a mers la o consultaţie la medicul german, venit în ţară pentru a ajuta şi alţi pacienţi, prilej cu care a fost programată pentru luna februarie a acestui an pentru operaţie în Hanovra. "Profesorul Fahlbusch mi-a spus că, în ciuda faptului că nu este o operaţie uşoară, o să fie o reuşită, pentru că nimeni nu a plecat de la dumnealui, operat fiind, şi să aibă probleme mai apoi. Parcă de atunci am prins curaj", povesteşte femeia. Doar că realitatea i-a întins o altă capcană care să-i distrugă şi bruma de speranţă pe care o căpătase. În ciuda eforturilor financiare, modesta familie Tudorache nu a reuşit să strângă cei 35.000 de euro, cât costă operaţia (fără cazare şi fără cele minim 20 de zile de şedere pentru controalele care se impun), preţul care trebuie plătit pentru ca mama lui Adrian, de 23 de ani, şi a lui Mihail Sebastian, de 13 de ani, să poată vedea din nou lumina zilei.
"Mă deranjează neputinţa din cauza banilor, că nu pot să fac operaţia şi să fiu şi eu un om normal. Din fericire, am fost din nou programată pentru operaţie, în luna iulie, anul acesta, până atunci sper să stopeze boala, să nu se agraveze, şi să reuşesc să strâng banii. Cel mai mult mă sperie că nu ştiu ce o să fie după operaţie. Doresc să-mi văd copiii crescând, să ştiu că sunt bine. După ce o să fac operaţia, următorul pas ar fi să merg să-i mulţumesc Domnului, că poate mă va ajuta, aşa cum m-a ajutat şi până acum", mărturiseşte cu lacrimi Gabriela.
"Nu îmi pierd speranţa"
Chiar dacă este bolnavă, femeia nu şi-a pierdut demnitatea. Blândă, deschisă, fără să-şi plângă de milă, Gabriela nu s-a izolat în durere, ci a deschis inimile multor oameni, sensibilizaţi de suferinţa ei. Datorită lor şi familiei sale găseşte în fiecare clipă puterea de a spera că într-o zi o să se bucure de lumină. Că o să vadă.
Până atunci, învaţă să se împace cu boala şi să tragă învăţăminte din această experienţă care i-a fost dat să treacă: "Mă rog foarte mult, merg la biserică, vorbesc cu preoţii. Dumnezeu ne mai dă şi încercări, ca să ne aducem aminte să preţuim ceea ce ni s-a dat.
Multă lume crede că a vedea este ceva normal, ca şi cum Dumnezeu ar trebui să ne dea neapărat lumina ochilor. Când vezi că ţi se poate lua, în câteva luni, un an, atunci preţuieşti foarte mult, îţi dai seama că nu mai contează nimic, chiar dacă poţi avea orice. Nu îmi pierd speranţa, pentru că îi am protectori pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, pe Sfântul Nectarie, şi, de asemenea, pe Maica Domnului, căreia îi cer ajutorul neîncetat."
Cei care doresc să o ajute pe Gabriela Tudorache sunt rugaţi să doneze în contul:
BCR - Ploieşti , Str. Mărăşeşti, nr. 185
RO87RNCB0623123175680001 (RON)
RO60RNCB0623123175680002 (EUR)
SWIFT: RNCB RO BU
Titular cont Gabriela Tudorache. De asemenea, puteţi face donaţii online, însă mai multe detalii găsiţi pe blogul http://gabrielatudorache.blogspot.com/

10 comentarii:

Anonim spunea...

Eu am pus pe blogurile mele acest articol. Nu stiu ce s-ar mai putea adauga ceva. Sufletele sensibile la necazuri vor raspunde sunt sigura. Un viitor luminos, Odorica

Maria spunea...

Dumnezeu sa-ti ajute, sa-ti dea putere de a trece peste aceasta incercare, de a fi alaturi de cei doi copii minunati si de a fi langa ei pana la adanci batranete. Doamne ajuta!

Ady spunea...

Va multumim din suflet pentru tot sprijinul vostru !
Gabriela

ghita1964 spunea...

Dumnezeu să te facă bine!
http://blogulughitabucataru.blogspot.com/2012/03/gabriela-tudorache-doreste-sa-si-vada.html

Doinitza`s cakes spunea...

Ady ,imi pare rau pt mama ta,si eu m-am nascut cu un defect la ochi,l-am mostenit de la tatal meu ,toti trei fratii si uite ca medicina moderna face ca cu ajutorul ochelarilor sa lucrez,sa am o viata normala chiar daca clinic am doar un ochi bun,ceea ce am eu e minor in comparatie cu necazul mamei tale,care are doar 42 de ani ,varsta mea,e atat de tanara,am sa ma rog pt voi ca bunul Dumnezeu sa o ocroteasca si pe ea si pe voi,nu disperati,ca el e aproape de noi ne indruma pasii,ne e prieten si frate am si eu o batranica in casa ,pe soacra mea cu dementa senila,o boala crunta,ne termina si pe noi,cei sanatosi,nepoata orfana,care a fost ca fetita noastra are copilasul diagnosticat acum 2 luni cu leucemie,sotul e cu handicap la 46 de ani cu spondilita anchilozanta,sufera ingrozitor,dar nu ma las in fiecare zi spun Doamne ajuta! si merg mai departe,Domnul ne da o cruce pe care sa o purtam ,fruntea sus!si sa va ganditi ca maine se poate intampla o minune si toate or fi bine,ti-am spus toate astea nu ca sa te impovarez ci ca sa vezi ca si altii au greutati si le depasesc asa trebuie sa faceti si voi,sa nu va lasati

Alina spunea...

Buna ziua,

Banuiesc ca stiati deja asta, dar as vrea sa reamintesc totusi faptul ca, in cazurile in care statul roman nu poate asigura o anumita procedura medicala din varii motive (lipsa de aparatura, de specialisti etc), acesta este obligat sa asigure suma necesara pentru ca pacientul sa se poata trata in alta tara. Este o lege care specifica acest lucru, ultima oara cand am verificat-o, acum un an si jumatate, era valabila (am avut si noi probleme de sanatate cu nepotelul, care avea doar un an atunci, iar pentru problema lui, la fel, nu exista aparatura necesara in Romania, ci doar la Viena). Poate va ajuta cumva informatia asta. Multa sanatate!

Ady spunea...

@ Doinitza's cakes , imi pare sincer foarte rau sa aud ca treci prin aceste momente extrem de grele .
Eu va doresc din inima numai sanatate si putere de la bunul Dumnezeu !

Iti multumesc pentru incurajarile tale si promit ca nici nu ne gandim sa renuntam pana mama nu va fi din nou bine si fericita ca inainte .

Ady spunea...

@ Alina , da am incercat , dar din pacate pentru asa ceva ne trebuie semnatura de la medici cum ca mama nu se poate opera in tara , ceea ce pana acum a fost imposibil de obtinut .

Alioșa . spunea...

Bună dimineața !
Sunt alături de dumneavoastră !
Am postat pe
http://aliosapopovici.wordpress.com/2012/04/02/
apelul de ajutor !
Sper ca vizitatorii blogului meu să răspundă apelului umanitar !
Așa să ne ajute DUMNEZEU !
Cu toată compasiunea,
Alioșa.

claus web spunea...

Sunteti o mare luptatoare, sunteti un exemplu pentru cei care nu sunt multumiti cu ceea ce au si nu sunt multumiti cu familia lor. Cu toti putem pati asa ceva.